Liceul Teoretic "Mihail Sadoveanu", Călăraşi

https://liceusadoveanu.wordpress.com

Erudit Cafe

Posted by liceusadoveanu pe Noiembrie 21, 2011

Luni, 14 noiembrie, în incinta sălii de ceremonii a centrului de agrement „Patria” din Ungheni au avut loc filmările jocului „Erudit Cafe” din penultimul sezon al acestui an, la care au participat opt echipe, câte două din raioanele Călăraşi, Nisporeni, Ungheni și Fălești.

Evenimentul este organizat în premieră la Ungheni și face parte din seria de acțiuni din cadrul proiectului „Ungheni – capitala tineretului”.

Echipa “ Phoenix” care a reprezentat Liceul Teoretic “ M. Sadoveanu”  din or. Călăraşi în cadrul jocului intelectual “Erudit Café”, e constituită din 6 persoane: Mihai Preguza (căpitanul), Nicolae Bobescu, Victor Roşca, Iurie Mitrea, Veaceslav Bîrcă şi Nicoleta Dvornicov. Participanţii au dat dovadă de cunoştinte vaste, tenacitate, spirit de echipă, atitudine pozitiva, energie şi entuziasm; ca in final să aducă Premiul cel Mare.

Capitanul echipei a afirmat “Am avut parte de concurenți pe măsură, cu experiență mult mai multă la acest joc, dar se pare că nu experiența decide totul. Apreciez faptul că se organizează astfel de jocuri deoarece e o sansă a tuturor tinerilor de a se afirma pe plan intelectual, iar câștigul e ca o recompensă a învățării sistematice”

“ Acest concurs a solicitat multa atentie, energie si receptivitate. Clipele caracterizate de emotii de o intesitate foarte puternica au fost ultimile minute ale jocului- momentele decisive.  “ Batalie” intelectuala a fost o sansa perfecta de a aplica cunostintele acumulate  pe durata acestor ani. ” (Nicoleta Dvornicov)

„Am trăit o experienţă de neuitat. E de prima oară cînd am ocazia să particip la astfel de concurs şi am pornit cu piciorul drept – împreună cu echipa am luat premiul mare. Emoţii colosale,  avalanşe de trăiri, gînduri total diferite ne-au urmărit pe parcursul victorinei, însă totuşi ne-a reuşit. Vreau să spun că noi nu ne oprim aici, ci aceasta victorie reprezintă un imbold spre culmile succesului, spre treapta superioară! ” (Mitrea Iurie)

         „Este foarte bine că se organizează în Republica Moldova jocuri intelectuale precum Erudit-Cafe, deoarece tinerii din ţara noastră sunt foarte ingenioşi, ageri şi pricepuţi, iar asemenea concursuri ne dau ocazia de a demonstra aceste cunoştinţe.” (Bîrcă Veaceslav)

„Experienţa trăită de mine în cadrul concursului Erudit Cafe, etapa din Ungheni, a fost una deosebită. Concurenţa cu două echipe puternice m-a făcut să simt cu adevărat fiorul jocului intelectual, iar victoria în fiecare din runde m-a bucurat enorm. Forţa spiritului echipei noastre s-a evidenţiat foarte bine. Mihai Preguza a fost, sigur, cel mai bun căpitan din seara aceea, iar Nicoleta Dvornicov, fără îndoială, – cel mai bun jucător.”  (Roşca Victor)

        „A fost o experienţă majoră pentru mine, pentru că mi-am verificat cunoştinţele din toate domeniile. Mi-am format o parere foarte bună despre astfel de concursuri. Intr-adevăr ar fi excelent dacă în oraşul nostru s-ar organiza cît mai multe jocuri intelectuale în loc de concerte, care după părerea mea nu sunt foarte utile pentru generaţia în formare. În legatură cu complexitatea întrebărilor, unele au fost destul de dificile,dar cel mai important este ca ne-am descurcat şi am demonstrat că tinerii din Călăraşi au potenţial.” (Nicolae Bobescu)

„Erudit Cafe” este o emisiune distractiv-educativă (Moldova 1), un joc intelectual, dinamic, în care se întrec echipe compuse din 6 persoane. Emisiunea „Erudit Cafe” este organizată în colaborare cu Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelecuale (www.cuc.md), în componenţa căruia intră în jur de 300 de tineri (elevi, studenţi, tineri absolvenţi) care practică de mult timp jocurile intelectuale şi care constituie baza pentru participanţii şi publicul emisiunii. La o emisiune se confruntă 4 echipe, în perechi câte două.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: